Dosare

Trei partide naţionaliste sârbe au semnat un acord de cooperare

05/11/2008

thumbnail
Partidul Democrat din Serbia a format marţi o alianţă cu două partide mai mici, în încercarea de a spori puterea opoziţiei naţionaliste.
.
Şeful NATO doreşte un acord privitor la EULEX

05/11/2008

thumbnail
Secretarul General al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, s-a întâlnit marţi cu liderii kosovari în încercarea de a crea condiţiile pentru desfăşurarea deplină a EULEX. El a afirmat de asemenea că NATO va contribui la dizolvarea Corpului de Protecţie a Kosovo şi la crearea noii Forţe de Securitate a Kosovo.
.
Croaţia este indignată de atentate

31/10/2008

thumbnail
Autorităţile nu au putut demonstra că ţin mafia sub control, acuză bloggerii.
.
.

Breviar

Cultură şi societate: A început al 27-lea Târg de Carte de la Istanbul

05/11/2008

thumbnail
Istanbul găzduieşte al 27-lea târg anual de carte. Tot în ştirile culturale: un nou sit arheologic a fost deschis la Pella, Grecia, iar filmul unui regizor român primeşte premiul special al juriului la festivalul de film de la Essonne, Franţa.
.

Ştire

Este momentul oportun pentru soluţionarea disputei numelui Macedoniei

03/11/2008

thumbnail
Oare ultima idee a lui Matthew Nimetz – Republica Macedonia de Nord – va avea aceeaşi soartă ca cele dinainte?
.