România la Olimpiadă: cununi de lauri şi de spini

29/08/2008

Deşi s-a descurcat mai bine decât alte ţări balcanice, totalul de medalii întrunit de România la Beijing este cel mai mic înregistrat în ultimele nouă ediţii olimpice la care ţara a participat. Rezultatele i-au dezamăgit pe bloggeri.

De Paul Ciocoiu pentru Southeast European Times din Bucureşti – 29/08/08

Sandra Izbaşa din România a câştigat medalia de aur la proba feminină de gimnastică la sol, în cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing. [Getty Images]

România a obţinut cel mai mare succes dintre toate ţările sud-est europene care au participat la Jocurile Olimpice de la Beijing. Atleţii săi au câştigat opt medalii - patru de aur, trei de argint şi una de bronz. Ţara s-a clasat a XVII-lea la nivel mondial şi a patra dintre ţările din fostul bloc sovietic, fiind surclasată doar de Rusia, Ucraina şi Belarus.

Cu toate acestea, rezultatele nu au satisfăcut aşteptările românilor. În trecut, România era una dintre cele mai mari puteri olimpice - în 1988, spre exemplu, a dobândit 24 de medalii. Cu patru ani înainte de această reuşită, la Los Angeles, a obţinut peste 50 de medalii, dintre care 19 de aur. Nu este de mirare că bloggerii îşi exprimă dezamăgirea.

„Gata cu medaliile!” declară jurnalistul, poetul şi blogger-ul Ioan T. Morar. „Toate calculele pe care şi le-a făcut România s-au încheiat la Beijing. Nu mai câştigăm alte medalii, nu mai avem cum şi nu mai are cine să o facă”.

„De această dată doar femeile au câştigat medalii de aur. În ceea ce îi priveşte pe bărbaţi, linişte şi alte metale”, adaugă acesta, făcând referire la bronzul obţinut de Mihai Covaliu la proba de obstacole. „Credeţi că aţi fi putut face mai mult? Că putem da vina pe arbitrii? Că nu suntem doriţi pe podium? Că nu am tratat competiţia cu seriozitatea cuvenită?”

„Am fi putut face mai mult”, vine să răspundă Nedormitul. „Nu are rost să găsim vină arbitrilor, deoarece multe dintre probleme sunt la noi... Problema noastră este că nu avem o cultură a sportului la nivel de amatori. Avem puţine competiţii, iar acelea prost organizate. Nu totul este chestiune de bani”.

Steluta este mai entuziastă. „Ar trebui să ne bucurăm că am ajuns în finală”, scrie ea. „Mai presus de toate, trebuie să fim mândri de atleţii noştri. Nu ne-au făcut de râs şi nu cred că ar trebui să-i criticăm deloc. Este o obrăznicie să începem să aruncăm cu nemulţumiri şi reproşuri. Sportivitatea trebuie să rămână cea mai bună şi mai pură parte a spiritului atleţilor şi al oamenilor în general”.

„Sportul se duce de râpă în România”, se opune Mitache. „La următoarele Jocuri Olimpice vom obţine şi mai puţine medalii. În România de astăzi, sportul se bazează pe entuziasmul celor pasionaţi care progresează fără susţinere materială, mijloace şi recompense. Cât de mult o vom putea ţine aşa?”

Magnus priveşte imaginea în ansamblu: "Sportul este sport - indiferent de numărul de medalii obţinute. Este important să participăm la un eveniment de o asemenea amploare, chiar şi dacă doar o dată la patru ani. Restul sunt prostii. Sportul este menit să aducă oamenii împreună, nu să îi învrăjbească.”