Turcia promite să sprijine "Clubul Med" propus de Sarkozy

14/07/2008

Liderii participanţi la summitul de la Paris au aprobat o versiune revizuită a propunerii preşedintelui francez Nicolas Sarkozy privind înfiinţarea unei Uniuni Mediteraneene.

De Ayhan Simsek, pentru Southeast European Times -- 14/07/08

photo

Şefii de stat participă la summitul de fondare a Uniunii pentru Mediterana, duminică (13 iulie), la Grand Palais din Paris. [Getty Images]

La summitul organizat duminică (13 iulie) la Paris, liderii Uniunii Europene, Africii de Nord şi Orientului Mijlociu au convenit să înfiinţeze o uniune nouă care să consolideze cooperarea în regiunea Mării Mediteraneene. Propusă de preşedintele francez Nicolas Sarkozy, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia UE, Uniunea Mediteraneană are la bază politica UE faţă de statele mediteraneene, cunoscută drept Procesul de la Barcelona.

Planul original al lui Sarkozy avea obiective politice ambiţioase, oferind o alternativă la integrarea Turciei în Uniunea Europeană, aderare căreia liderul francez i se opune. Totuşi, după numeroase critici, cele mai multe venite din partea Germaniei, planul a suferit modificări semnificative – fiind modificat inclusiv numele uniunii, care este în mod oficial Uniunea pentru Mediterana. Turcia a participat la summitul de duminică în calitate de ţară candidată la UE.

"Visele europene şi mediteraneene sunt inseparabile", a declarat Sarkozy în faţa liderilor a 43 de naţiuni din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa de nord. "Vom reuşi împreună; vom eşua împreună".

Noua organizaţie regională este formată din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene şi ţările balcanice Albania, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru şi Turcia, alături şi Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Liban, Monaco, Maroc, Mauritania, Siria, Tunisia şi Teritoriile Palestiniene.

Participanţii au declarat că noua uniune se va concentra pe o serie de proiecte regionale precum reducerea poluării Mării Mediteraneene şi întocmirea unui plan de energie solară, construirea de autostrăzi şi înfiinţarea culoarelor maritime, instituirea măsurilor de combatere a efectelor dezastrelor, dezvoltarea energiei solare şi consolidarea educaţiei, cercetării şi afacerilor.

Organizaţia se va baza pe trei principii: o mobilizare politică la cel mai înalt nivel prin intermediul summit-urilor şefilor de stat şi guvern o dată la doi ani, administraţia pe picior de egalitate sub forma unei co-preşedinţii nord-sud şi a unui secretariat permanent cu reprezentare egală şi ierarhizarea proiectelor concrete nivel regional.

Sarkozy s-a întâlnit cu prim-ministrul turc Recep Tayyip Erdogan duminică dimineaţa, înaintea summit-ului, şi i-a mulţumit pentru promisiunea Turciei de a juca "un rol activ" în Uniunea pentru Mediterana. Sarkozy a reiterat poziţia sa de a nu bloca negocierile Turciei cu UE în capitolele care nu prevăd integrarea cu drepturi depline.

Erdogan a reiterat importanţa continuării procesului de aderare la UE a Turciei, în ciuda diferendelor legate de obiectivul final al negocierilor, deoarece procesul constituie o sursă importantă de stabilitate politică şi economică. "Lecţia cea mai importantă pe care am învăţat-o în această geografie este că nimeni nu poate trăi în prosperitate şi siguranţă de unul singur. Responsabilitatea noastră istorică este să conlucrăm pentru a obţine pacea, securitatea şi prosperitatea globală", a declarat Erdogan.

Prim-ministrul Greciei, Costas Karamanlis, şi preşedintele României, Traian Băsescu, şi-au promis de asemenea sprijinul pentru această iniţiativă. Regele Abdullah II al Iordaniei şi Regele Mohammed VI al Marocului şi-au trimis reprezentanţii. Liderul libian Moammar Gadhafi a fost singurul lider arab care a boicotat întâlnirea.

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com
Loading

Ce consideraţi despre acest articol

icon12345icon

Dosarele de astăzi

Loading

Articole pe aceeaşi temă

Loading