Ştiinţă şi tehnologie: Skopie găzduieşte o conferinţă Microsoft Vision

06/10/2008

A şasea ediţie a Microsoft Vision s-a desfăşurat la Skopie. Tot în ştirile din ştiinţă şi tehnologie din această săptămână: turul virtual al Camerei Sfintelor Relicve a Palatului Topkapi din Istanbul este disponibil online, iar arheologii au descoperit o poartă antică greacă.
photo

Conferinţa a reunit programatori, specialişti şi manageri. [Tomislav Georgiev]

Skopie a găzduit miercuri (1 octombrie) şi joi a şasea ediţie a Microsoft Vision, cea mai mare conferinţă tehnologică din ţară. Evenimentul a atras specialişti IT, programatori şi manageri, care au prezentat ultimele progrese şi strategii pe termen lung ale companiei Microsoft.

***

Turul virtual al Camerei Relicvelor Sfinte a Palatului Topkapi din Istanbul, fosta capitală a Imperiului Otoman, este acum disponibil online la adresa www.360tr.com. Vizitatorii pot privi obiecte despre care se consideră că au aparţinut profeţilor din tradiţia abrahamică. Grupul multimedia a creat turneul virtual în cadrul proiectului de "virtualizare" a Palatului Topkapi.

***

A 5-a Conferinţă asupra Inteligenţei Artificiale a început joi (2 octombrie) la centrul cultural Ermoupolis de pe insula greacă Syros. Organizatorii evenimentului au fost Societatea Elenă de Inteligenţă Artificială şi Universitatea Egeeană. Conferinţa s-a încheiat sâmbătă (4 octombrie).

***

Fundaţia Eugenide din Grecia a demarat proiectul e-KnowNet "Laboratoare de Cercetare – Educatori – Centre Ştiinţifice: Colaborare prin utilizarea Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiei" în cadrul unei ceremonii desfăşurate joi (2 octombrie) la Atena. Proiectul are ca scop dezvoltarea unui mecanism inovator acţionat prin tehnologia informaţiei şi comunicaţiei (ICT) pentru transmisia rapidă şi eficientă a cunoştinţelor ştiinţifice noi între neprofesionişti.

***

Arheologii au descoperit săptămâna trecută o poartă mare ce datează din Grecia antică în timpul excavărilor desfăşurate în regiunea Pelinna din prefectura greacă Trikala. Pelinna a fost menţionată pentru prima dată în lucrările poetului liric grec Pindar.

***

O conferinţă ştiinţifică asupra politicii şi securităţii naţionale a început miercuri (2 octombrie) la Universitatea Naţională Militară din Veliko Tarnovo, Bulgaria. În cadrul evenimentului, specialiştii vor prezenta peste 40 de rapoarte asupra unor chestiuni de securitate.

***

Serviciul vamal din kosovo a primit echipamente de inspecţie şi detectare – inclusiv două aparate de raze X statice şi o camionetă mobilă cu raze X – donate joi (2 octombrie) de Ambasada SUA la Pristina. Echipamentele vor contribui la detectarea obiectelor de contrabandă prin măsurarea densităţii şi pozarea cu raze X.

***

Telefonul mobil iPhone 3G a debutat pe piaţa turcească în 26 septembrie. În Turcia, telefonul mobil este comercializat de Vodafone şi Turkcell.

(Diverse surse – 29/09/08-06/10/08)

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com
Loading

Ce consideraţi despre acest articol

icon12345icon

Dosarele de astăzi

Loading

Articole pe aceeaşi temă

Loading